I’m glad the world still is
Noaptea ma sperie, cu potentzialul ei somn nemuritor, shi ma roade in buricele degetelor cand o infrunt; dar mai mult, mai auto-distructiv decat toata spaima de ateu nefocalizat la un loc, ii ador masochistic fiecare paleta de nebanuit nenascut. Ma ashteapta sa il scormonesc cu CPR deconstructivist shi sa ishi faca viatza de musca, pana expira palida-n caderea de dimineata. Dar noaptea, cand e-abia ouata – noaptea toate patratzelele de ochi de musca-i sunt deschise larg si ma pun pe pictat in ele, mereu altceva… sau poate acelashi ceva in care citesc diferentziat la fel cum altzii denumesc stele. A rose by any other name etc…
Ieri am visat – pasare rara – si cand a tras seva-n membre sufocatul meu subconstient, s-a tarat atrofiat ca o rashina printre mlashtinile prezentului apropriat; din incleiat, l-a diluat, l-a uscat, l-a rupt in cioburi si m-a taiat pe pleoape cu cele mai ascutzite. Pretz de cateva minute bune, de groaza esentziala, pura ca din must de chin colectivizat, mi-au persistat taieturile in fata ochilor, si am crezut ca a murit. Ca au murit cu totzii, ca nu mai sunt, ca nici n-au fost, ca i-am visat si le-am iubit himerele degeaba. Shi mi-am dat seama ca scenariul meu de groaza e egal cu mishunatul lor subiectivizant. Vreau atat de multa viatza si atat de putzin sa traiesc in ea incat puntea aia de rashina, beata de acte ratate inmuiate in vointza, o sa ajunga curand sa se impietreasca incolacita-n jurul suflului meu impotent, control freak neajutorat in fatza aritmiei generice, ordinare… inaltzatoare – da – dar masiv de aplatizanta.
I remeber, era o vreme cand locul meu era clar, acolo in comfortul lumilor prea vechi, prea noi sau prea departe ca sa ma scufund in plushul lor altfel decat voluntar shi deplin shi-n deplina cunoshtintza de cauza; acum, multzimi intersectante de cantitatzi Reale shi Ireale ma cam sfashie indecise pe o roata du-te-vino de tortzionar al nervilor roshi la ambele capete. Shi oricat trag de ciucurele de bufon ca sa ma transporte din nou en famille, tot prin picajul zilnicului alert imi definesc default-ul – cand, supuse ireverentzei gravitatziei, iau foc una cate una, cracile rupte-n hau se fac elici de joc morbid shi iata-ma, din nou, plonjand intr-unul din varteje.
Leave a Reply