lizibil, despre invizibilitatea calitatzii

licentza imi apasa pe creier shi pe glandele lacrimare – sunt astupate, asha ca simt mai putzin, gandesc prea mult, shi nu la ce iubesc, ci la tumoarea asta intracraniana… deci, ziceam, lizbil:

Gayfest se deruleaza, ca si acum un an, filmele inklusiv trec in tacere (uneori la propriu, cand sunetishtii sunt in pauza de fuf pobabil) pe langa trei spectatori, daca shi aia. Am aflat ca nazishtii marcau gay-ii cu triunghiul roz, vazand un amour a taire – intr-o sala de union mirosind a baia de langa, ceea ce din nefericire nu a fost singura neplacere indurata de dragul sperantzei ca voi trai sa vad mutatzie de roman, intr-o specie europeana (nu americana, v. the celluloid closet) toleranta. Scenariul si actoria au fost sub standard, kiar shi un non-purtator al virusului cinematic ar fi putut observa asta. Deci punctele bune mi-au stat in gand, boluri mentale inexplicabile – pana acum cateva minute, cand am avut placerea de-a viziona bent. Acasa, printre rotocoale de tzigara si parfumul zilei de ieri, nu la inklusiv in sala puturoasa. Clive owen intr-o noua lumina, dand semne timpurii ale abilitatzilor din closer. La un moment dat, deja-vu: clive, un gay fara triunghi, dar cu stea, vai de steaua lui – daramat dupa moartea colegului de suferintza si partenerului de sex prin telefon (fara fir, evident), coboara in groapa de cadavre shi il despoaie pe iubit, pt a-shi pune camasha lui, dungata shi cu petic roz, pe propriul trup. Ceva similar se intampla in u.a.a.t. doar ca acolo momentul e inghitzit de clishee si lobotomia-n cheia tragica spre care scenarishtii se tot indreapta de la inceput. Unde bent (1997) ii are pe ian mckellen shi pe mick jagger travestit, uaat (2004) are un frate str8 shi oportunist, shi se spala pe maini rapid de un iubit, incidentally singurul personaj viabil; unde bent isi croieshte aripi dintr-o dragoste gay pe neve, uaat pune-n carca unei fete nesarate o dragoste neconditzionala dar patetica pt un gay; unde bent surprinde esentza gay intr-un triunghi echilateral –cu varfurile umane, luate cronologic: the dancer – inclinatzii artistice, the protector – credintza oarba, kiar naiva, in mai bine, shi the lover – sentiment pur – uaat face un isoscel a la the dreamers, doar ca transparent, fortzat, nenecesar. Accept-ul – replica autohtona la glaad, sa zicem – are un pr-ist de concediat, daca in conceptzia lui de creshtere a vizibilitatzii gay-ilor se ashteapta de la filme proaste sa compileze o imagine pozitiva.

La sfarsitul filmului, apoteotic, climactic, ingrozitor/inaltzator de (ne)satisfacator – clive o spune pe shleau, intreaga dezbatere care cu sigurantza o sa aduca dreapta shi preotzii pe strazi sambata, cand shi-au programat gay-ii noshtri pride-ul; tot miezul, iata-l: “I love you. What’s wrong with that?”… soapta catre un trup inert, iar muzica inegalabilului philip glass pastreaza un moment de reculegere.

~ by vintagenoisenik on May 23, 2008.