lupta, rezistentza, victime

Cineva a spus ca arta umanizeaza lumea. Pe mine ma face sa plang pentru jumatatea goala a paharului. Gale harold m-a cucerit ca homosexual rece in QAF, shi acum tocmai m-a rupt in doua ca barbat chinuit de amintirea unei molestari, in the unseen. Ia roluri ingroshate in substantza, uneori le duce singur in spate, alteori, ca in particles of truth, zboara in sferele sublimului nascut din potriviri perfecte ale pieselor de puzzle care construiesc un film coroziv, plin ochi cu emotzie. Emotzia umanului scrijelit pe relief pietros, dar tzinandu-se cu fortza supraomeneasca de subzistentza asta, asha efemera cum e ea. Cand imi bubuie intre cap shi inima tunetul unui film-gem, lasat ca un ecou divin de lipsit de proportzii, doar atunci simt ca nu tanjesc dupa gheatza mea insulara shi rarefiata. Arta unei astfel de experientze imi hraneshte venele asta noapte, iar tzigara dintre unghiile mele smolite desparte cu ecranul ei ghemotocit faramiturile sperantzei de colcaiala mundanului. I know better, sure I do, but the hungry muscle beating away at my ribs is allowed its ever so passing detente. Ies afara cu sprancenele contopite, cotropitoare buluc peste pleoape cazand greoi shi tzeapan pentru a nu inregistra Totul murdar al lumii; dar zambesc atat de des, like a trollop, ma simt ciobindu-ma ca un biet mozaic prea antic pentru dalta actualului – caci nu am flexibilitatea inconstientzei, vezi tu? Imi plac atatzia oameni pana la un punct incat ma imprashtii ca voma de bulimica, cu limpezimea mintzii pastoasa, innecacioasa, mortala. Ash vrea sa fiu clay dar nu simt nici o mana deasupra creshtetului meu…

~ by vintagenoisenik on March 12, 2008.