careen – poate putzin primavaratec, dorm in muguri
Listen! Lesson learned – pagoda, pt ca nu mai sunt la fel de frumoshi, fara ryan donowho, dar suna din ce in ce mai bine.
In sfarsit, am reushit sa var in chistul noptzii tot carul cu fan putrezit de peste ziua. A fost greu. Dragii mei plasturi de serotonina s-au zbatut strashnic sa astupe izvorul tulbure de pacate – comise de mine impotriva mea, evident. Iar sunt cocotzata pe mormane de retzete, impunse intr-o tzeapa de piuneza rasturnata, shi dansez dansul dezamagirii pe toate planurile, dar mai ales pe varful ala punctiform, unde ma ia leshinul. Avea dreptate florin, fumad depasheshi pragul – de maine, à jeun, sa ma pierd din nou, ca o firmitura in gol.
Azi ma-ndind in frig, poate amortzeshte dorul de dialog in mine, dupa sesiunea shi coloratura ei de alfa, poate uit remorcile care mi s-au atashat cu dintzi de plante carnivore agatzatoare. Mi-am batut covorul umanului cu rain shi une vieille maîtresse pana i s-au impletit ciucurii inmuiatzi shi picurand uitare absoluta, a ieshit praful somnului din el, acid sulfuric ciugulind lasciv din realitate. Primul – un film neo-zeelandez cu fitilul inocentzei amenintzator de atzatzat sub respiratzia cadentzata a unui russell crowe mai predispus jocului cu fiori la cuptor incins, Marton Csokas – a fost unul dintre ponturile bijoux ale lui lexxy, ramase undeva ca o droaie de larve latente agatzate-n chip de parazit dulceag in culcush de nostalgie. Dar lexxy nu mai e probabil cine era decat in capul meu, asha ca am clocit tenia shi christine jeffs m-a recompensat cu o poveste a inocentzei pierdute cu izbitura unui pumnal din cingatoarea sortzii, implantat in copilariile dolofane. In filmele americane n-ai sa vezi o portretizare calma, rezemata lin in potentzialul izbavirii, a unei copile de 13 ani pierzandu-shi virginitatea cu un barbat de 35, dar aici a fost punctul culminant spre care precipitarea actziunii se construise – mocnit, patata cu lumina, oprindu-se sa-shi traga respiratzia din cand in cand, cum se desfashoara de obicei ghemul filmelor de prin down under. Shi, odata cu schimbarea ei, cu precizia coasei nesatule, fratziorul ei mai mic, ieshit de sub aripa ei protectoare, se ineaca in spuma unei mari coshcogeamite, capricioase, indiferente – iar fata coteshte brusc intr-ale adultzilor, deshertul minat peste care nu tzopai, unde responsabilitatea e un albatros de balansat veshnic, shi amputeaza curat, demolator, cand pierzi calea.
Asia argento, in UVM, se zvarcoleshte ca o fiara inchisa intre fluxul shi refluxul dragostei, prizoniera unui spirit iberic intr-o difuziune perfecta cu agitatzia sentimentalului imprevizibil, shi iadmisibil de netzintuita de regulile societatzii pariziane, rupte, fara stratagemele-n pas de joc, din timpul lui Laclos. Catherine Breillat nu face compromisuri in nisha ei artistica, imaginile sunt violente pe cat sunt de magetice, rascolitoare (v. AICI, asia plange, gonind nebun de la expresii de placere la durere salbatica, furie, in timp ce face sex cu Fu’ad Ait Aattou shi ishi incleshteaza mainile in jurul gatului sau, la doi metri de rugul unde arde cadavrul fiicei celor doi), iar electricitatea are de suferit discontinuitatzi penetrante de pe urma trasaturilor feminine ale lui Fu’ad Ait Aattou colapsate in perversitatea impulsului masculin. Ne ia ochii farmecul asta diabolico-angelic, iar perechea lui, “pantera sexuala” cum o descria regizoarea, il pareaza shi-l completeaza, shi-l trage inspre ea cu ceva intoxicant in carlig, fara fumurile pumnului strans peste-o insecta, ci oscilad mai degraba nesigur intre fatzada femme fatale-ei shi renuntzarea de sine inerenta conshtientizarii conditziei de prada.
Leave a Reply